Informaţii pacienţi
Înainte de a efectua controlul imagistic vă rugăm să consultați informațiile din această pagină
1. Informații pentru tomografie computerizată (CT)
CT este o metoda de baza in diagnosticul radiologie. In 1998 a aparut CT multislice, ultima inovatie in computer tomografie. CT este o metoda de investigatie care este realizata cu ajutorul razelor X (o raza X traverseaza o sectiune axiala a pacientului din diferite directii).
In vederea examinarii prin computer tomografie nu sunt necesare pregatiri deosebite cu cateva exceptii, si anume in cazul colonoscopiei virtuale, detalii privind aceste pregatiri putandu-se obtine de la secretariatul Centrului.
Totusi, in vederea obtinerii unor examinari de foarte buna calitate, pacientii sunt sfatuiti sa nu consume alimente cu aproximativ 4 ore inainte de examinare, sa nu consume bauturi alcoolice, carbogazoase si cafea. Este indicat, si de foarte mare ajutor, ca in vederea stabilirii evolutiei unei afectiuni, pacientul sa se prezinte la examinare cu toate documentele medicale pe care le poseda (investigatii computer tomografice vechi, analize de laborator, filme radiografice, bilete de externare, scrisori medicale din care sa reiasa afectiunile din antecedente). De asemenea este obligatorie precizarea existentei sarcinii, a reactiilor alergice, a existentei afectiunilor hepatice (hepatite cronice cu VHB,VHC, a cirozei hepatice si etiologiei acesteia), renale, tiroidiene.
Investigatia computer tomografica are ca si contraindicatii absolute alergia cunoscuta la substantele iodate si sarcina. Ca si contraindicatii relative, in care se evalueaza raportul risc/ beneficiu sunt insuficienta renala, afectiunile tiroidiene (daca este necesara administrarea de SDC), sarcina (afectiuni care pericliteaza viata mamei).
Pacientii trebuie sa colaboreze indeaproape cu personalul clinicii, mai ales in cazul in care este necesara examinarea in inspir sau expir blocat, sa nu (si modifice pozitia pe masa de examinare in timpul scanarii si sa anunte orice reactii negative in eventualitatea in care acestea apar in urma administrarii substantei de contrast.
Pentru administrarea substantei de contrast intravenoase este necesara efectuarea unei punctii venoase si inserarea in lumenul venos a unei branule de calibru diferit in functie de tipul de investigatie. In timpul investigatiei se administreaza substanta de contrast cu ajutorul seringii automate, un anumit volum cu un anumit flux. Din cauza injectarii de volume mari si cu viteza de injectare mare pot apare senzatii de caldura, gust metalic in gura, usoara senzatie de greata. Despre toate aceste efecte minore secundare pacientul este instiintat la inceputul investigatiei. Orice alte efecte percepute de catre pacient trebuie aduse imediat la cunostinta personalului, lucru posibil prin statia de comunicare pacient-personal cu care este dotat aparatul. Decizia administratii apartine medicului imagist conform Nomelor Metodologice de aplicare ale Contractului cadru in functie de statusul biologic al pacientului.
Serviciile medicale de inalta performanta vor fi furnizate in baza unor contracte incheiate cu Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta si cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Constanta, precum si in sistem privat, programarile putandu-se face si on-line.
Pentru explicitarea si popularizarea avantajelor tehnicii imagistice moderne se tin conferinte, mese rotunde cu personalul medical din numeroase spitale si in cadrul rapoartelor de garda.
Colonoscopia virtuala foloseste razele X si computerul (tomografia computerizata sau rezonanta magnetica nucleara) pentru a reda imagini bi- sau tri-dimensionale ale interiorului intestinului gros (colon) si rectului. Poate fi folosita in depistarea precoce a tumorilor canceroase sau leziunilor precanceroase de la nivelul colonului sau rectului (cancerul colorectal) si a polipilor colorectali.
Colonoscopia virtuala, denumita stiintific colonoscopie-tomografie computerizata sau CTC este un nou tip de investigatie inca studiata pentru a determina daca rezultatele acesteia sunt de o mai mare acuratete fata de colonoscopia obisnuita. Deoarece este o metoda noua de investigatie, nu este larg disponibila.
Indicatii:
- screening-ul cancerului sau polipilor colorectali
- monitorizarea cresterii in dimensiuni a polipilor
- screening-ul recurentelor cancerului colorectal la persoanele tratate chirurgical pentru aceasta afectiune
- evaluarea rezultatelor anormale ale altor investigatii de la nivelul colonului, cum ar fi irigografia
- poate inlocui colonoscopul obisnuit, in cazurile in care, din anumite motive (de exemplu o tumora care blocheaza colonul) nu se poate depasi obstacolul cu instrumentul obisnuit.
In momentul de fata coloscopia virtuala este o investigatie de rutina in unele afectiuni, dar se poate dovedi a fi utila in:
- depistarea altor boli de la nivelul anusului, rectului sau colonului
- evaluarea sursei unei hemoragii interne
- evaluarea cauzei unei diareei cronice
- monitorizarea tratamentului bolii inflamatorii intestinale.
Avantaje:
- este mai putin invaziva
- dureaza mai putin timp
- foloseste un tub subtire care se introduce in rect fata de tubul lung care se introduce in rect si avanseaza in sus, in colon
- nu necesita sedarea pacientului, astfel incat dupa efectuarea colonoscopiei virtuale, pacientul poate pleca acasa si efectua activitatile obisnuite.
Pregatirea necesara pentru colonoscopia virtuala – este identica cu cea pentru o colonoscopie obisnuita. Aceasta dureaza 1 zi sau 2, in functie de recomandarile medicului.
In ziua dinaintea explorarii se poate manca obisnuit, numai pana la ora 13. Dupa aceasta ora nu este permisa decat ingestia de lichide limpezi, ceai indulcit, apa minerala, cafea slaba. In zilele anterioare explorarii nu este recomandabil sa se consume carbune medicinal, uleiuri laxative, preparate de fier, rosii, struguri.
In ziua premergatoare investigatiei este necesara evitarea alimentelor solide, trebuind consumate doar lichide, cum ar fi apa, ceai, cafea, supe, sucuri de fructe etc. Trebuie evitate lichidele sau sucurile de culoare rosie.
Incepand cu ora 16:00, cu o zi inaintea explorarii, se beau in decurs de 4 ore, 3 litri Fortrans (fiecare plic de Fortrans se dizolva intr-un litru de apa), intr-un ritm cat mai constant, cate 1 cana la fiecare jumatate de ora. Ritmul lent, constant, previne balonarea abdominala, greata si voma (aceasta din urma nu este de dorit deoarece se poate pierde din substanta activa).
A doua zi dimineata, incepand cu ora 7, se mai bea 1 litru solutie Fortrans in interval de cca 1 ora. Daca gustul solutiei de pregatire este greu tolerabil, aceasta se poate raci la frigider; in acelasi timp se poate adauga zeama de lamaie, zahar, suc rafinat de grapefruit, portocale.
In final, obiectivul este eliminarea unui scaun apos, aproape limpede. In cazuri rare, daca scaunul nu este apos, exista posibilitatea ca pacientul sa mai bea un litru de substanta pana cand scaunul devine complet lichid.
Pregatirea este disconfortabila si poate aparea foamea, datorita regimului lichidian recomandat. Se recomanda consumarea de sucuri de fructe dupa ingestia acestui lichid, care are un gust sarat.
Cu 6-8 ore inainte de colonoscopie nu se mananca si nu se bea nimic pana la efectuarea procedurii. Se pot face clisme inaintea investigatiei pentru asigurarea unei pregatiri satisfacatoare.
Pacientii diabetici trebuie sa efectueze investigatia a doua zi cat mai devreme, pentru a minimiza riscul aparitiei unor tulburari glicemice (datorita restrictiei alimentare).
Medicul specialist poate sa mai faca anumite recomandari, depinzand de varsta, starea de sanatate sau alte afectiuni coexistente.
2. Informații pentru imagistică prin rezonantă magnetică (RM)
Rezonanţa Magnetică reprezintă tehnica imagistică medicală cea mai complexă, neinvazivă folosită pentru vizualizarea structurilor interne în detaliu şi în unele cazuri funcţionarea corpului uman, care a dus la îmbunătăţirea substanţială a medicinii moderne prin furnizarea unui diagnostic precis pentru o gamă largă de boli.
Imagistica prin rezonanţă magnetică foloseşte un câmp electromagnetic puternic şi valuri de radiofrecvenţa pentru a produce imagini ale diferitelor planuri anatomice. Principiul tehnic al acestei metode constă în stimularea de protoni de hidrogen din diferite organe, cu unde de radiofrecvenţa, urmată de relaxarea acestora, moment în care se emite un semnal care este detectabil prin scaner şi transformat în imagini. Datorita acestui principiu, rezonanţa magnetică permite examinarea cu mare acurateţe a structurilor organismului în diverse planuri.
Imagistica prin Rezonanţa Magnetică este extrem de precisă în diferenţierea tipurilor de ţesut, şi oferă posibilitatea unui diagnostic mult mai clar al afectării ţesuturilor moi (care intra în compoziţia organelor, creierului, muşchilor, articulaţiilor), decât o face computer tomografia sau ecografia.
Această caracteristică reprezintă un avantaj important al acestei tehnici faţă de alte metode imagistice, ceea ce face ca RM sa fie deosebit de utilă în diagnosticarea afecţiunilor neurologice, muculo-scheletale, ale părţilor moi, inimii şi vaselor de sange, organelor abdominale (ficat, pancreas, splină) şi pelvine (uter, ovare, prostata, rinichi) sau în depistarea cancerului.Spre deosebire de tomografia computerizată sau radiologia convenţionala, rezonanţa magnetică nu utilizează radiaţii ionizante, deci nu este o tehnica imagistică iradiantă.
Până în prezent RM este cea mai bună tehnică pentru diferentierea ţesuturilor normale de cele patologice din corpul omenesc, depăşind cu mult ecografia şi chiar tomografia computerizată. Orice regiune a corpului, este accesibilă examinării. Principalele aplicaţii ale metodei în medicina umană sunt cele de diagnostic, orientare a tratamentului şi urmărire în timp.
Rezonanţa magnetică este folosită pentru studierea afecţiunilor localizate la nivelul capului, gâtului, toracelui, abdomenului, bazinului, vaselor, glandelor mamare şi scheletului osos.
În mod normal nu este nevoie de o pregătire speciala înainte de efectuarea RM.
În unele cazuri (de exemplu, colangiografia RM, RM a intestinului subţire, RM endorectal), este nevoie de o pregătire specială, care va fi comunicată pacientului atunci când face programarea. În cazul în care nu vi se comunică o recomandare, vă urmaţi programul zilnic obişnuit.
Această examinare este nedureroasă şi neiradiantă
Odată ajunşi în Clinica veţi fi preluat de un tehnician, care vă va ruga să completaţi formularul de investigaţie RM, care va furniza medicului radiolog, informaţii despre starea dumneavoastră de sănătate. Deoarece aceasta tehnică imagistică foloseşte un câmp magnetic puternic, vă rugam, să informaţi personalul nostru cu privire la orice obiect metalic aţi putea avea în organism De asemenea toate obiectele metalice pe care le deţineţi (bijuterii, ceas, carduri, telefoane, agrafe, fermoare, proteze dentare, ochelari, monede, piercing-uri) trebuie îndepărtate, înainte de a intra în camera de investigaţie.
Stimulatoarele cardiace, implanturile cohleare (din urechea interna), anumite tipuri de neurostimulatoare, clipuri cerebrale şi pompe de perfuzie sunt prohibitive pentru examinarea RM. De asemenea trebuie să anunţaţi personalul medical dacă aveţi valve cardiace metalice sau stenturi şi proteze metalice articulare.
Anumite componente din tatuaje pot conţine fier şi acestea s-ar putea încălzi, dar aceasta rareori constituie o problema.
Pacienţii cu insuficienţă renală ar trebui să informeze personalul nostru despre starea lor, deoarece aceştia vor fi atent evaluaţi înainte de administrarea unei substanţe de contrast intravenos. Uneori, ar putea fi necesară recomandarea unui specialist pentru a evita fibroza sistemică nefrogenă, complicaţie extrem de rar întâlnita la cei cere au insuficienţă renală după administrarea substanţei de contrast.
Gravidele sau femeile care pot fi însărcinate nu vor fi supuse unui examen RM în primele 3 luni de sarcină, excepţia cazului în care medicul trimiţător consideră că informaţii similare nu au putut fi furnizate de câtre alte teste medicale, iar beneficiile depăşesc riscurile.
RM presupune plasarea subiectului în interiorul unui tunel, cu regiunea de examinat situată în mijlocul acestuia, cu corpul nemişcat. Pe durata celor câteva zeci de minute cât durează examinarea, pacientul poate înregistra un grad de disconfort legat de plasarea în spaţii închise (claustrofobie).Aceasta poate fi contracarata prin cunoaşterea prealabilă a aparatului sau administrarea unor sedative uşoare.
Copiii de obicei necesita sedare pentru examinarea RM. Un personal medical specializat în anestezie de copii va asigura bunul mers al examinării. Veţi primi instrucţiuni pentru pregătirea copilului dumneavoastră pentru anestezie.
Vă rugăm, să aduceţi la clinică orice examinare imagistică făcută anterior, rapoarte sau documente medicale referitoare la starea medicală reală, deoarece acestea sunt utile pentru medicul radiolog în stabilirea unui diagnostic corect.
Medicii trimiţători, precum şi pacienţii noştri sunt bineveniţi în clinică pentru a discuta cu radiologi noştri dacă RM-ul este potrivit pentru starea medicală actuală a pacienţilor.
Noi vă asigurăm că facem eforturi pentru a respecta orarul programărilor. Dar uneori se poate întâmpla ca în ciuda preocupărilor noastre, programul să se decaleze şi să trebuiască să aşteptaţi datorită nevoilor speciale ale cazurilor complexe, vârstnicilor sau pacienţilor cu boli severe. Apreciem răbdarea dumneavoastră în aceste cazuri şi vă mulţumim pentru înţelegere.
În timpul examinării RM ar putea fi necesar ca pentru a creste acurateţea diagnosticului să fie necesară administrarea intravenoasă a unei substanţe de contrast. Decizia administratii acesteia apartine medicului imagist conform Nomelor Metodologice de aplicare ale Contractului cadru in functie de statusul biologic al pacientului.Acesta este un compus chelat de gadoliniu, care are proprietăţi paramagnetice şi este vizibil pe imagini MR.
În unele cazuri, administrarea de agent de contrast ar putea fi un beneficiu enorm pentru diagnostic. În general examinările care vizează organele abdominale, sfera cardiacă şi afecţiunile oncologice, infecţiile şi bolile inflamatorii ar putea necesita injectarea substanţei de contrast. Utilizarea unei substanţe de contrast îmbunătăţeşte precizia examinării şi ajută radiologul să stabilească o evaluare completă şi corectă a patologiei pacientului.
Toţi pacienţii vor fi informaţi despre necesitatea administrării substanţei de contrast, şi îşi vor da consimţământul scris înaintea injectării acesteia. Dacă pacientul refuză să se supună unui studiu cu agent de contrast iv, examinarea RM ar putea fi efectuată fără aceasta, dar informaţiile furnizate de astfel de investigaţii nu pot garanta un diagnostic corect şi complex.
Tehnicianul vă va întreba dacă aţi avut vreodată reacţii alergice la alergeni de orice tip, substanţe de contrast iodate, medicamente, mâncare, mediu sau dacă suferiţi de astm.
De asemenea trebuie să anunţaţi personalul medical dacă suferiţi de boli grave sau aţi fost supus recent unei intervenţii chirurgicale.
S-ar putea să apară reacţii adverse minore după administrarea agenţilor de contrast iv, inclusiv dureri de cap, strănut, greaţa, vărsături, urticarie şi edem. Aceste manifestări apar la mai puţin de 0,05% din cazuri, şi de obicei nu necesită medicaţie. Reacţiile alergice majore sunt extrem de rare (aproximativ 0.03-0.1% din cazuri) şi necesită tratament medical de urgenţă.
Clinica nosata este localizata în incinta Spitalului Judetean Constanta, astfel încât putem asigura îngrijiri medicale specializate de urgenţa şi intervenţie promptă în astfel de cazuri.
În general la mamele care alăptează, după administrarea unei substanţe de contrast care conţine gadolinium, este precaut să se suspende pentru 24 de ore alăptarea la sân.
Asistenta vă va aşeza pe masa de examinare, care se mişca automat în poziţia necesară investigaţiei, într-un tub cilindric iluminat şi bine ventilat în interior.
Principiul de examinare presupune ca partea corpului care va fi scanată să fie acoperită printr-un dispozitiv (bobina) care va transmite semnalul şi să fie plasată în centrul tunelului.
Veţi fii singur în camera de examinare pe tot parcursul investigaţiei, dar va fi posibilă comunicarea cu tehnicianul, prin microfon. Odată ce veţi fi poziţionat în câmpul magnetic din aparat vor fi emise unde radio, pentru a fi captate imagini ale corpului dumneavoastră, în diferite planuri. În aceste momente se vor crea zgomote ritmice, moderate. Pentru a vă simţi cât mai confortabil, în timpul examinării veţi purta căşti antifonice, fără a fi întrerupta nici un moment comunicarea cu operatorul. Semnalele transmise vor fi procesate de câtre un calculator care le transforma în imagini în diverse planuri.
Singurul lucru pe care trebuie sa îl faceţi în timpul examinării este de a sta nemişcat. Orice mişcare pe parcursul investigaţiei poate afecta calitatea imaginilor, cu repercusiuni asupra interpretării lor. La nevoie, desigur, secvenţele se pot repeta, însa aceasta duce la prelungirea examinării. În anumite tipuri de examinări (RM cardiac, abdominal, angioRM) va trebui să colaboraţi cu tehnicianul şi să vă ţineţi respiraţia pentru perioade scurte de timp (4-20 de secunde).
În cazul în care va fi necesara administrarea substanţei de contrast, vi se va monta o linie venoasa. Este posibil să primiţi ser fiziologic pentru a menţine linia venoasă deschisă până la administrarea substanţei de contrast. Aceasta se face după achiziţionarea unor serii de secvenţe, urmând ca după administrarea substanţei de contrast să se efectueze şi alte secvenţe specifice pentru examinarea postcontrast.
Întreaga procedura durează 10-45 de minute, în funcţie de tipul de examinare solicitată.
Imediat după examenul RM, va puteţi întoarce la ocupaţia dumneavoastră, fără risc de efecte secundare.
Rezultatele vor fi interpretate de unul din cei 6 medici radiologi care activează în Clinica Medimar; Întrucât imagistica este o specialitate complexă, şi cu ajutorul rezonanţei magnetice se pot diagnostica o gamă largă de afecţiuni, în funcţie de examinarea pe care o solicitaţi, medicul care are cea mai vastă pregătire în interpretarea imaginilor rezultate prin scanarea unei anumite regiuni anatomice va formula rezultatul.
Împreuna cu rezultatul scris, care aşa cum am mai specificat este un diagnostic complet şi corect şi nu numai o descriere a imaginii de pe film, veţi primi un film şi/sau un CD cu imaginile înregistrate (În funcţie de solicitarea dumneavoastră). Este de preferat să cereţi CD, deoarece pe acesta sunt achiziţionate mai multe imagini, şi poate fi păstrat în condiţii sigure o perioadă mai lungă de timp. CD-ul este necesar în cazul în care se doreşte o a doua opinie medicală sau se urmăreşte evoluţia în timp a unei boli.
Rezultatele se pot ridica de la sediul clinicii în care aţi făcut examinarea, sau pot fi trimise prin fax sau e-mail.
Orice obiect metalic din corp sau din vecinătatea acestuia (proteze, stent-uri metalice, bijuterii, etc) pot fi afectate de câmpul magnetic puternic.
Fără existenţa unui puternic motiv medical, rezonanţa magnetică este în general evitată în primele 12 săptămâni de sarcină.